Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   De ce Gumeniţă a ocolit…

De ce Gumeniţă a ocolit Spitalul MAI?

Iacob Gumeniţă se pare că a evitat ieri, 7 aprilie, să se interneze la Spitalul Militar a MAI, cu toate că instituţia medicală dispune de o secţie de Cardiologie şi totodată are capacitatea de a trata crizele hipersensive.

Şeful adjunct al Spitalului Militar al MAI, Anatolie Bulgac, a declarat pentru ZdG că nu este obligatoriu ca Gumeniţă să se fi internat în spitalul ministerului de Interne, dar avea acest drept şi posibilitate. “Dacă bolnavul nu doreşte să se interneze la noi, ambulanţa îl poate duce la orice instituţie unde vrea el. Noi îl internăm. Dar, dacă salvarea a constat că acolo e mai bine şi mai ales dacă a fost doleanţa lui, el e contra poliţă şi poate  solicita unde doreşte. E dreptul pacientului până la urmă”, a mai spus Bulgac.

Sursa n-a putut preciza dacă fostul comisar al municipiului a mai fost internat anterior la Spitalul Militar al MAI.

Amintim că, Iacob Gumeniţă, a fost citat la Procuratura Generală pentru ieri, 7 aprilie, în legătură cu secvenţele video prezentate public de preşedintele interimar, Mihai Ghimpu. Din imagine se vede cum Gumeniţă lovea cu picioarele tinerii torturaţi în PMAN în noaptea de 7 spre 8 aprilie. Tot ieri, fostul comisar al mun. Chişinău a fost internat de urgenţă la  Spitalul Clinic Municipal «Sf.Treime», în secţia Cardiologie. Diagnosticul stabilit de medici este: starea sănătăţii este gravitate medie. A avut criză hipertensivă.

Gumeniţă n-a răspuns la telefon pentru a ne spune de ce nu s-a internat în spitalul unde se tratează toţi colaboratorii de poliţie a MAI.

Menţionăm, că în urmă cu doar câteva luni, conducerea acestui spital a fost schimbată. Noii edili ai spitalului manifestă o deschidere pentru presă şi public, ceea ce ar putea să nu fie pe placul unor pacienţi care doresc să îşi menţină anonimatul absolut.